miercuri, 28 noiembrie 2012

Champions League ar putea avea 64 de echipe !

Decizie istorică la UEFA ?

  Preşedintele forului european al fotbalului, Michel Platini, spune că se va lua în calcul schimbarea formatului Uefa Champions League de la 32 la 64 de echipe şi desfiinţarea Europa League. Michel Platini a declarat pentru presa franceză că se gîndeşte la modificarea radicală a celor mai importante competiţii europene inter-cluburi. Aceste modificări ar urma să fie decisive, Europa League ieşind din planuri, iar Champions League-ul ar urma să aibă 64 de participante.

"Urmează să avem o discuţie pentru a stabili forma competiţiilor europene între 2015-2018. Discutăm aceste aspecte şi vom lua o decizie în 2014. Nimic nu este decis, momentan", a declarat Platini pentru publicaţia franceză Ouest-France. De această măsură ar putea profita din plin şi echipele româneşti, numărul cluburilor participante urmînd să crească decisiv pentru fiecare ţară.

gsp.ro

luni, 14 mai 2012

Roger Federer câştigător la Madrid

Federer

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 3, a cîştigat Mastersul 1000 de la Madrid, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, scor 3-6, 7-5, 7-5, pe cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 6, informează AFP.

Federer a obţinut al treilea succes la Madrid, după cele din 2006 şi 2009.

El l-a egalat pe spaniolul Rafael Nadal în clasamentul celor mai multe victorii la Masters 1000, cu 20 de titluri.
Această victorie îi permite să revină pe locul doi în clasamentul ATP, în locul lui Nadal. El nu a mai ocupat acest loc din martie 2011.

Elveţianul a cîştigat toate cele patru finale disputate în acest an, reuşind să se impună la Rotterdam, Dubai, Indian Wells şi Madrid.

gsp.ro